În spatele vechilor ziduri de apărare ale Brașovului, se află Bastionul Graft.
Bastionul Graft a fost construit în perioada 1515 – 1521 pentru a asigura comunicarea apărătorilor din Turnul Alb cu cetatea. În acest scop dispunea de o poartă mobilă. De formă dreptunghiulară, având la bază o grosime de circa 4 metri, fortificaţia este prevăzută cu guri de tragere cu închizătoare de lemn şi guri de turnare.
Ultima restaurare a fost executata in anii 2003-2004.
În present, aici sunt organizate expoziții temporare și ateliere de educatie muzeală.
Bastionul Țesătorilor
Din 1908, bastionul este folosit din ce în ce mai mult, pentru activităţi culturale, datorită extraordinarelor calităţi acustice au fost organizate aici chiar şi concerte de opera. Pe interiorul zidurilor sunt galerii pe trei și patru nivele. În 1800 se construiesc două încăperi pentru festivitățile breslei țesătorilor, iar în 1807, când bastionul și-a pierdut funcția de apărare și o căsuța din fața intrării. Din 1908, bastionul este folosit din ce în ce mai mult, pentru activități culturale, datorită extraordinarelor calități acustice, au fost organizate aici chiar și concerte de opera. În 1950 devine muzeu.
Veche de peste 500 de ani, Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument istoric al Brașovului, cea mai mare biserică gotic din Transilvania și, după cum afirmă unii istorici, cel mai mare edificiu religios între Viena și Istanbul. Mai mult decât atât, înăuntrul el se află una dintre cele mai mari orgi din Europa și cea mai mare colecție de covoare vechi din Asia Mică.
Muzeul de Etnografie Brașov
Muzeul de Etnografie din Brașov deține o colecție de peste 21 000 de piese ce păstrează moștenirea lăsată de comunitățile rurale. Muzeul este o adevărată comoară pentru patrimoniul cultural. Colecția este o manifestare a artei populare din secolele XVII-XX. Sunt prezente elemente din portul popular, ilustrate din ceramică, sticlărie, ouă încondeiate, metal, os, piele sau icoane pictate pe sticlă. Muzeul păstrează un caracter interactiv cu publicul său și organizează diverse activități și ateliere la care participă mai ales tinerii elevi. Un loc în care pereții își spun povestea, portul popular te trimite înapoi în timp și expozițiile pline de culoare îți încântă simțurile, moștenirea noastră trebuie menținută vie!
Muzeul de Artă Brașov
Muzeul de Artă din Brașov s-a constituit în anul 1949 ca secție a Muzeului Regional. În 1950 a funcționat în clădirea Casei Sfatului, iar din martie 1970 își stabilește sediul în actuala locație situată pe Bulevardul Eroilor. Clădirea ridicată în stilul neobaroc, datează din 1902, fiind planul arhitectului Moritz Wagner. Ca instituție independentă, Muzeul de Artă se constituie la data de 1 iunie 1990.
Poartă numele umanistului sas Johannes Honterus (1498-1549), ce s-a născut și a locuit în acest loc. Autor de manuale școlare, tratate de istorie și atlase geografice, Johannes Honterus avea să fie una dintre cele mai importante figuri ale Brașovului.
Prima hartă a Transilvaniei, bazele tipografiei din Brașov, reorganizarea școlii de limba germană din oraș, prima moară de hârtie din România și o bibliotecă școlară. Sunt doar câteva dintre realizările fiului unui pielar, devenit un mare umanist.